Breaking News
Loading...
  • New Movies
  • Recent Games
  • Tech Review

Tab 1 Top Area

Tech News

Game Reviews

Recent Post

luni, 4 septembrie 2017
Polonia poate! Fără șantajul cotelor migranților

Polonia poate! Fără șantajul cotelor migranților

Beata Szydlo, a respins duminică "şantajul" Uniunii Europene care urmăreşte să forţeze Polonia să accepte partea sa din cotele obligatorii de repartiţie a miilor de solicitanţi de azil venind dinspre Italia şi Grecia, relatează AFP, arată agerpres.ro





"Nu vom ceda şantajului că ne vor tăia o parte din fondurile europene pentru a ne pedepsi pentru că nu acceptăm relocarea migranţilor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu", a afirmat Szydlo, într-un interviu acordat revistei de dreapta Sieci, un fragment din care a fost publicat duminică de site-ul internet wPolityce. 

Comisarul european pentru migraţie Dimitris Avramopoulos a anunţat la sfârşitul lunii iulie că Bruxellesul va declanşa o a doua fază a procedurii de infringement lansată în iunie împotriva Cehiei, Ungariei şi Poloniei pentru refuzul lor de a accepta cota de refugiaţi alocată de către Bruxelles.

Cele trei ţări ar putea face obiectul unor represalii, ceea ce ar însemna, potrivit Varşoviei, o reducere a fondurilor europene. 

"Fondurile europene şi politica de coeziune sunt piloni ai Uniunii Europene la fel ca libertatea de mişcare a bunurilor şi serviciilor. Avem dreptul aici... Insistăm ca tratatele europene să fie respectate şi respingem dictatul celor mai mari ţări" cu privire la problema cotelor, a adăugat premierul polonez. 

Declaraţiile Beata Szydlo intervin la trei zile înainte ca Curtea de Justiţie a UE să se pronunţe în cazul recursurilor înaintate de Ungaria şi Slovacia împotriva planului de "relocare" lansat în 2015 pentru a slăbi presiunea enormă exercitată de fluxul de migranţi asupra Italiei şi Greciei. Avocatul general al Curţii preconizează respingerea acestora.

Planul european în cauză prevedea distribuirea a aproximativ 160.000 de persoane în doi ani din Italia şi Grecia spre alte ţări UE, cu criterii de eligibilitate restrictivă, referindu-se astfel la solicitanţii care au practic şanse sigure să obţină dreptul de azil, cum ar fi sirienii şi eritreenii. 

În aproape doi ani, doar puţin peste 24.000 de solicitanţi au beneficiat până acum de acest lucru, în timp ce mai mult de un milion de migranţi au debarcat pe coastele celor două ţări mediteraneene în 2015. Cei mai mulţi dintre ei şi-au urmat călătoria spre nordul Europei. Polonia nu a primit însă niciunul. 

Şefa guvernului, membră a Partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator naţionalist) a respins din nou acuzaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit căruia Varşovia merge "împotriva intereselor europene" în multe dosare. 

Sunt afirmaţii "neadevărate, o manipulare oribilă", a declarat Szydlo, adăugând:"Vrem să fim în UE, noi aparţinem acesteia".
Alerta! Excrocii folosesc o noua metoda. Metoda FETITA!

Alerta! Excrocii folosesc o noua metoda. Metoda FETITA!

nouă metodă prin care să PĂCĂLEASCA românii. Escrocii au pus la punct o nouă metodă prin care să-i păcălească pe români. 



Mai mulţi oameni au povestit în mediul online că au fost la un pas să cadă în plasă după ce a vrut să ajute o fetiţă, neştiind că totul este, însă, o manevră bine pusă la punct.

Revoltaţi, oamenii au povestit cu lux de amănunte întreaga întâmplare. Ei spun că fetiţa de aproximativ 12 ani are hainele rupte şi pare să aibă vânătăi pe mâini şi abordează şoferii, rugându-i să o ducă acasă cu maşina. Românii cu inimă mare nu ştiu însă că micuţa este supravegheată în tot acest timp, dintr-o maşină aflată în apropiere.

Oamenii care au fost la un pas să fie păcăliţi au explicat, însă, întreaga manevră: după ce fetiţa s-ar fi urcat în maşină, aşa-zisul ei tată, un bărbat solid şi pus pe scandal, ar fi venit să lanseze ameninţări. 

După ce ar fi acuzat şoferul cu pricina de pedofilie, bărbatul ar fi insistat să primească o sumă de bani pentru ca întreg incidentul să fie dat uitării.
Mărturiile acestora au devenit în scurt timp virale pe reţelele sociale.
Solicitare către Kaufland. Se așteaptă un raspuns la ce sancțiuni a luat în cazul vânzătoarei

Solicitare către Kaufland. Se așteaptă un raspuns la ce sancțiuni a luat în cazul vânzătoarei

În solicitarea trimisă supermarketului, prefectul Andrei Jean Andrei spune că "a luat act cu îngrijorare de incidentul petrecut între un cumpărător și un vânzător" și cere un punct de vedere legat de acest aspect, dar și să-i fie comunicate măsurile luate pentru ca așa ceva să nu se mai repete, relatează Agerpres.ro



"Prefectul județului Harghita, în calitate de garant al respectării Constituției și al legilor care guvernează România, vă solicit un punct de vedere cu privire la acest incident, respectiv măsurile pe care le-ați dispus sau pe care urmează să le dispuneți pentru ca astfel de acțiuni ale unor cetățeni români, indiferent de etnie, să nu se mai producă. 
Totodată, considerăm că astfel de manifestări ale unor cetățeni nu pot decât să aducă atingere atât ordinii și siguranței cetățenilor, cât și relațiilor interetnice la nivel de comunitate locală", se arată în solicitarea trimisă supermarketului.
Adrian Jean Andrei a declarat luni, pentru AGERPRES, că astfel de manifestări nu sunt binevenite în județ și a făcut apel la înțelepciune, punctând că trebuie respectat articolul din Constituție potrivit căruia limba română este limba oficială a statului.
Copyright © 2012 Vorbește Liber - Străin in tara ta All Right Reserved
Designed by CBTblogger